Eu și Banii | Jurnal personal de aventuri financiare | Capitolul 1

VISURI PENTRU VIITOR | Jurnalul încorporează, într-o manieră inedită, tehnici de practicare a ˝financiarezei˝ personale - o competență atât de puțin adresată la școală, dar atât de importantă în viața reală.

Eu și banii este o călătorie inițiatică, care cuprinde un set de povești captivante pe teme de educație financiară cu tineri, despre tineri și pentru tineri.

Poveștile se concentrează asupra călătoriei a cinci prieteni, iar pe măsură ce aceștia interacționează, petrec timp împreună și dialoghează, ei practică folosirea diferitelor strategii financiare de bază și aplică tehnici facile de învățare despre bani.

Desigur, ca în orice poveste, inclusiv protagoniștii noștri întâmpină diferite provocări și obstacole care îi obligă să gândească critic, să genereze idei creative și să își dezvolte abilitățile financiare practicând comportamente simple.

Pentru a conștientiza importanța educației financiare, ei se vor confrunta cu situații în care trebuie să își prioritizeze nevoile în detrimentul dorințelor, să reziste achizițiilor impulsive sau să găsească modalități de a câștiga sau salva bani. Totodată, ei vehiculează idei referitoare la conceptul de gratificare amânată și cum recompensele vin odată cu obiceiurile disciplinate de economisire, explorând subiecte precum compararea produselor pentru achiziție, planificarea cheltuielilor curente, salvarea banilor sau luarea unor decizii financiare responsabile pentru viitor.

Pe parcursul călătoriei lor, tinerii recunosc importanța economisirii pentru sine și se lasă provocați să pornească într-o misiune personală cu scopul de a învăța cum să îndeplinească obiective specifice.

Inclusiv cititorii pot lansa idei, elabora planuri personale și pune în aplicare măsuri practice pentru a câștiga bani cu inteligență, a-și reduce costurile curente, a face alegeri inteligente în materie de cheltuieli pentru diferitele proiecte proprii și a găsi modalități de a-și salva banii, economisi cu consecvență și investi pentru bunăstare personală.

Spor la lecturat!

Eu și banii | 1st VISURI PENTRU VIITOR

Călătoria noastră urmărește aventura financiară a cinci prieteni, în timp ce aceștia navighează în lumea banilor, învățând cum să-și documenteze experiențele, gândurile și perspectivele în jurnalul financiar propriu.

De la câștigarea unei alocații sau a unei burse până la angajarea cheltuielilor și stabilirea obiectivelor de economisire, tinerii au ocazia să reflecteze asupra alegerilor lor financiare, să exerseze limbajul financiar și să învețe lecții valoroase referitoare la administrarea banilor, modelând-și un comportament financiar adecvat propriilor interese.

Formatul jurnalului personal vă va permite să aprofundați gândurile și emoțiile lui George și pe ale prietenilor lui, creându-vă un sentiment de conexiune personală și de relaționare. Prin intermediul însemnărilor din jurnalul celor cinci prieteni, veți fi martorii acestei călătorii financiare și veți dobândi lecții și perspective valoroase referitoare la finanțele personale.

George are 17 ani, este pasionat de lectură și scris, iar de curând a primit în dar un jurnal de la bunicul său. El trăiește la oraș, dar ori de câte ori are ocazia merge în vizită la părinții tatălui său, la țară. Blândețea și dragostea bunicilor săi, iarba pe care pășește în grădina acestora dis de dimineață, sunetele naturii care se aud la liziera pădurii, cântatul păsărelelor în amurg și uneori chiar vuietul furtunii în noapte, sunt motive întemeiate ca el să revină mereu acolo. Răsfățat de bunici, alintat de frumusețea rurală și mângâiat de adierea vântului după amiaza, se lasă inspirat să citească și să scrie tot mai asiduu. El visează să devină un scriitor cunoscut, îndrăgit de copii și respectat de comunitatea în care va trăi. El citește zilnic cel puțin 50 de pagini, despre absolut orice. Este prietenos, practic, foarte curios, voluntar și cu mult spirit de inițiativă. Cel mai îndrăzneț vis al său este acela de a deveni milionar până va împlini vârsta de 35 de ani.

Prietena sa, Ada, are 16 ani și aspiră la statutul de artistă. Ada visează să devină o faimoasă creatoare de modă și caută să participe mai mereu la cursuri de fashion, să pătrundă arta desenului și a crochiurilor și să meargă la cât mai multe prezentări de modă în orașele lumii. Este amuzantă, sociabilă și curioasă. Are un simț hâtru, este generoasă și curajoasă. Are competențe digitale, se orientează cu ușurință în mediul online și cochetează cu designul digital și comunicarea social-media. Despre bani nu știe prea multe, nici n-a fost preocupată vreodată, dar are bunul obicei să se lase provocată, pentru a învăța și practica cu ușurință.

Ada locuiește în satul în care George își are bunicii și adesea, ei doi se întâlnesc la foișorul secret de pe malul râului care le traversează localitatea. Cel mai mult lor le place să vorbească despre viitor și mai ales despre cum să ajungă să aibă bani pentru a-și petrece o viață aventuroasă, practicând activități care-i pasionează, înconjurați de oameni de la care să învețe, pentru a obține succes personal și pentru a avea un impact pozitiv în comunitate.

Ada crede că cititul și scrisul sunt forme de exprimare care nu prea au cum să producă bani pe termen scurt și ori de câte ori are ocazia îl provoacă pe George să-și găsească altă pasiune, glumind pe această temă, cam de fiecare dată când se întâlnesc. George adesea intră în jocul ei. Nu doar că-i place compania Adei, dar George deseori are revelații personale conversând împreună ea.

El are convingerea că dacă acționezi cu pasiune, cu perseverență și reziliență, fără să aștepți nimic în schimb, banii vor veni fără prea mult efort, la timpul potrivit. Ada crede că pentru a face bani trebuie să ai talente surprinzătoare, iar pentru a reuși în viață e necesar să muncești din greu. 

De aceea, subiectul despre bani îi incită pe amândoi și deseori ajung să-l dezbată pro și contra. Ada ar vrea să-și cheltuiască repede atât alocația, cât și banii de buzunar, neavând suportul părinților pentru a fi ponderată cu banii. George e mai puțin interesat să cheltuiască, fiind încurajat acasă să economisească și la un moment dat să și investească. De altfel, alocația lui merge într-un cont de economii deschis pe numele său de părinți, chiar de la venirea sa în această lume. De aceea, de câte ori poate, o încurajează pe Ada să-și gestioneze banii cu înțelepciune. De fapt, George și-a propus ca vara aceasta să o ajute pe Ada, în a deveni mai atentă la modul în care ea își urmărește obiectivele financiare. Imediat veți înțelege de ce George și-a luat o astfel de misiune.

Ada: Mama mi-a dat o sumă de bani și mi-a spus că-i pot cheltui pe ce vreau eu! Tu ce zici că ar trebui să fac cu ei?

George: Felicitări pentru banii primiți! Ar fi o idee bună să îi pui deoparte. Imaginează-ți ce ai putea să faci în viitor cu micul tău fond de economii constituit acum pentru nevoile și dorințele pe care le vei putea avea în viitor.

Ada: Stai așa! Cum adică? Ce vrei să spui? Cum vine asta… să pun bani deoparte pentru ceva ce-mi doresc în viitor? Păi, eu vreau să-mi cumpăr cărbune și grafit, bloc de schițe, accesorii grafice, acces la tehnici și cărți de desen pentru a-mi face schițele, astăzi. Dacă nu desenez acum cu materialele de care am nevoie, unele foarte calitative pe care mi le-a recomandat proful de desen, cum crezi tu că voi reuși să ajung o mare artistă?!

George: Tu crezi că Picasso a avut bani pentru cele mai performante pensule? Dacă el a putut să devină celebru folosind materialele din acea vreme, tu de ce n-ai putea acum? Gândește-te la posibilitățile pe care le ai în prezent! Îți sugerez ca mai întâi să economisești și abia apoi, să-ți achiziționezi obiectele la care visezi.

Ada: Ce legătura are exemplul tău cu ce ți-am spus eu?

George: Reflectează! Am aflat de curând că este o diferență între nevoie și dorință. O perioadă ai putea lucra cu materiale mai ieftine, de care chiar ai nevoie, iar diferența în bani ai putea să o economisești, pentru a-ți cumpăra materiale mai bune în viitor. Acestea din urmă sunt dorințe.

Ada: Cu alte cuvinte, vrei să spui că un smartphone ar putea fi o nevoie, dar cel mai nou smartphone este o dorință?

George: Exact! În plus, dacă tot ai primit o sumă de bani la care nu te-ai așteptat, cu atât mai mult și mai repede ar trebui să o economisești, punând-o deoparte 100%. Ce poate fi mai tare?! N-ai făcut niciun efort și ai bani pentru viitor.

Acesta era un moment ca multe altele din trecut în care George o punea pe Ada în dificultate. Impresionată de vorbele lui este hotărâtă să exploreze mai aprofundat tărâmul banilor și al finanțelor personale. La urma urmei, s-a gândit că n-are nimic de pierdut la vârsta actuală.

George: Am citit că ar putea fi potrivit ca ritmic să punem deoparte toată alocația și în plus, o parte din banii de buzunar.

Mai mult intrigată și oarecum incitată de exemplele lui George, Ada ar vrea să exploreze ideea de a învăța cum să-și gestioneze alocația și banii de buzunar, pentru a-și putea permite în viitor să aibă bani pentru a-și atinge visurile din domeniul artelor.

Ada: Off… chiar nu înțeleg de ce să învăț despre bani atât de detaliat! Pare atât de plictisitor. E un domeniu despre care n-am învățat nimic la școală, iar acasă pare că banii sunt un subiect tabu, la care eu nu au acces niciodată.

George: Am citit într-o carte că banii sunt ca o superputere. Având cunoștințele potrivite, îi poți face să lucreze pentru tine! Tu n-ai vrea să nu mai ai grija banilor?

Ada: Bine, sunt oarecum de acord… mi-ar plăcea să învăț să fiu mai ponderată cu banii. Pare că tu ai multe cunoștințe în acest domeniu.  Mă poți ajuta? Am putea împreună să explorăm aventuri financiare. Dacă tu îți iei această provocare, mă bag și eu!

George: Bineînțeles că mă bag! Îți mărturisesc că nici eu nu sunt tocmai consecvent în a economisi așa cum mi-aș dori. Cred însă că împreună am putea să navigăm cu veselie și determinare în lumea banilor. Eu chiar vreau să învăț să n-am grija banilor și să reușesc să-mi păstrez același nivel de trai pe toată durata vieții mele, punându-mi banii la treabă. Vreau să-mi fie bine dar în timp să pot contribui și la bunăstarea altora!

Ada: Sunt total de acord cu ce spui și am o idee! Ziceai că bunicul tău ți-a făcut cadou un jurnal. Ar putea fi acesta tovarășul nostru de încredere în aventura financiară pe care am putea să o începem?

George: Uau! Îmi place atât de mult ce zici încât am să mă asigur că-l umplem cu idei nebune, cuvinte magice și fraze care să ne inspire pe întreaga noastră viață. Desigur că sunt de acord să-l folosim împreună!

Ada: Mulțumesc! Acum că ești de acord cu asta îmi închipui că poate fi o modalitate foarte bună de a deveni mai conștienți de comportamentele noastre financiare și de importanța faptului de a ne dezvolta obiceiuri mai sănătoase care includ banii. Contează pe mine!

Întoarsă acasă, gândindu-se la cât de înfricoșătoare era promisiunea făcută lui George, când a intrat în camera sa, pereții păreau să-i șoptească Adei povești de succes și ambiție. Desenele sale cu imagini de rochii și accesorii sofisticate, atractive colegelor ei și părții feminine a familiei sale, serveau ca o reamintire constantă a posibilităților financiare care o așteptau la marginea orizontului.

 

PAGINĂ DE JURNAL 

Dragă Cititorule, aici începe structurarea jurnalului tău financiar. 

Ție pe ce-ți vine cel mai ușor să-ți cheltui banii? Argumentează! 

 

Știai că…

Educația financiară presupune să satisfaci „nevoile” tale și pe ale familiei, dar totodată să îți îndeplinești și propriile „dorințe”. Nu renunța la visurile tale! Chiar nu-i nevoie să elimini dorințele pentru a deveni independent(ă) financiar!

 

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Câștigă bani cu inteligență, economisește-i cu consecvență și cheltuie-i cu înțelepciune!

 

În cazul în care consideri că opinia ta poate fi valoroasă pentru comunitatea oamenilor preocupați de educația financiară, ne poți lăsa comentariul tău mai jos.

Lasă un răspuns

Înainte de apăsarea acestui buton, te rog să-mi confirmi că ai citit ce ți-am povestit despre cum am grijă de datele tale

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  Înainte de apăsarea acestui buton, te rog să-mi confirmi că ai citit ce ți-am povestit despre cum am grijă de datele tale.

Citeste mai mult

Tu știi valoarea averii pe care o deții?

VALOAREA NETĂ PERSONALĂ
Dacă vrei să descoperi cât îți valorează averea, este important să-ți măsori valoarea netă personală. Așa, vei avea un bun indicator al sănătății tale financiare și vei avea un reper măsurabil cu care vei putea lucra îndeaproape.

citeste mai mult »
Cum să-mi lansez prima afacere?

TOTUL ÎNCEPE ODATĂ CU VIZIUNEA
Micile afaceri joacă un rol important în economia oricărei societăți. Atunci când antreprenorul la început de drum își înființează o firmă, capitalizează pe oportunitatea de a-și testa ideile de afaceri pe o anumită piață.

citeste mai mult »