Eu și banii | Un jurnal personal de aventuri financiare | Capitolul 2

VIITORURI POSIBILE | Banii puși deoparte nu înseamnă altceva decât o investiție în tine, cel/cea din viitor. E un principiu clasic, precum utilizarea în avion a măștii de oxigen. Dacă ai grijă de tine înainte, poți avea grijă de oamenii dragi ție, aflați în jurul tău.

Eu și Banii | 2nd VIITORURI POSIBILE

Atras de ideea de începe să noteze gânduri acționabile cu privire la viitor în jurnalul lor, George i-a trimis Adei mai multe informații și link-uri pentru ca ea să se documenteze despre bani și să aprofundeze lumea financiară descrisă de cei mai bogați oameni ai lumii.

Sub îndrumarea profesorului său de matematică, George studiază cu interes nedisimulat, cu multă perseverență și cu seriozitate acest subiect. Profesorul său, super pasionat de lumea financiară, este furnizor de pilde, sfaturi și resurse valoroase despre bani pentru elevii săi. Cu scopul de a-i determina să învețe mai mult, la fiecare oră de matematică, le oferă acestora posibilitatea de a-și lărgi cunoștințele, provocându-i să obțină câte o ˝steluță˝ pentru fiecare răspuns corect dat la întrebările pe teme financiare pe care el le adresează în clasă. La fiecare 10 răspunsuri corecte, oricare elev primește nota maximă la disciplina matematică, pe teme de educație financiară. Așa, nu doar că sunt interesați să participe activ la oră, dar tuturor tinerilor le este inconfortabil să nu învețe matematică, dacă tot au ocazia să-și extindă cunoașterea și în domenii conexe. Această metodă pare că le dezvoltă elevilor competența de a fi curioși și-i motivează pe aceștia să caute informații cât mai specifice despre lumea banilor.

George: Ada, ai citit ce ți-am trimis referitor la companiile Apple, Amazon și UiPath? Datele recente arată că acțiunile lor au crescut foarte mult în ultimii ani.

Ada: Da, am citit. Nu știam nimic despre acest subiect! Este interesant modul în care investiția în acțiuni îți poate oferi o parte din proprietatea unei companii și potențialul său de creștere. În altă ordine de idei, nici nu știam că UiPath este companie românească.

George: Warren Buffett, unul dintre cei mai de succes investitori ai tuturor timpurilor, vorbește adesea despre importanța investițiilor pe termen lung în companiile atente la calitatea produselor și serviciilor pe care le oferă clienților. Pare a fi o strategie care merită luată în considerare, inclusiv de noi.

Ada: Ce vrei să spui? Nu prea înțeleg cum modele din lumea afacerilor, oameni atât de bogați, ne-ar putea oferi nouă idei referitoare la bani, pentru traiul nostru cotidian.

George: Cred că am putea gândi la fel și noi. Mă refer la faptul de a vizualiza viitorul pe termen lung. Acum suntem adolescenți, imaginează-ți cum va arăta contul nostru financiar la 35-40 de ani, dacă noi am începe să investim din prezent pentru visurile noastre.

Ada: Ei, hai, că-i prea de tot! Păi, la vârsta aceea vom fi deja bătrâni. Ce sens are să ne gândim acum pentru următorii 20-25 de ani? Eu am crezut că vrei să ne facem un plan despre cum să câștigăm mai mulți bani anul acesta, ca să ne satisfacem nevoile și dorințele actuale.

George: Înțeleg, dar uite, eu m-am gândit că am putea să ne stabilim niște obiective financiare. Tata îmi tot repetă că dacă-mi scriu obiectivele și încep să le implementez, monitorizându-le constant, îmi va intra atât de bine în memorie această rutină, că le voi putea visa și noaptea, pentru a mi le îndeplini. 

Ada: Serios! Nu-i de ajuns că ți-am acceptat provocarea acesta? Acum vrei să mă gândesc la bani tot timpul?

George: Pe bune! Dacă nu te gândești de pe acum, vei regreta mai târziu că n-ai făcut-o. Îți dau imediat un exemplu. Așa pasionată de artă cum ești tu, cu talentul tău, ai putea obține burse anuale la facultatea aceea prestigioasă la care îmi tot spui că ai vrea să aplici. Așa ai putea să-ți acoperi o parte semnificativă din cheltuielile de școlarizare și astfel vei putea reduce povara financiară a învățământului superior de pe umerii părinților tăi. Dar pentru a reuși să primești burse, e necesar să ajungi la facultate, nu-i așa? Iar pentru asta îmi închipui că-ți trebuie un cont de economii pentru studii.

Ada: Ce este un cont de economii pentru studii? 

George: Ada, tu chiar vrei să ai toate informațiile de-a gata? Ce ai zice dacă până mâine citești despre acest subiect? Ai putea căuta pe Internet, că oricum îți face plăcere să navighezi online. Alternativ, discută cu verișoara ta – studenta la istorie și vezi ce-ți spune referitor la acest subiect. Chiar sunt curios ce vei afla.

Ada: Hai că începi să te dai mare! Este o nouă invenție de-a ta. Așa-i?

George: Totul este cât se poate de real. Ai mei mi-au deschis un astfel de fond când m-am născut, iar acum mă gândesc serios să pun bani deoparte pentru a contribui și eu. Aș vrea să am bani pentru a-mi scrie și publica cărțile, pentru a călători și vorbi cu potențialii mei cititori, pentru a vizita diferite părți ale lumii care să-mi ofere momente de inspirație și să-mi dezvăluie mistere culturale, sociale și istorice. Asta înseamnă că îmi doresc să investesc constant în dezvoltarea mea și să explorez cât de mult voi putea. Bunicul îmi tot spune că pentru a fi un om de nădejde, este important să am independență financiară imediat ce împlinesc vârsta de 35 de ani. Astfel, mi-aș putea asigura bunăstarea și contribui și la prosperitatea altora care au nevoie să fie ajutați, fără să fac nimic?!

Ada: hmm.. mda! Asta-i o problemă existențială?! Tot mereu mă faci să mă simt aiurea că nu gândesc așa mare ca tine. Să știi că uneori, înainte să adorm, îmi imaginez că pentru a avea acces la educație de calitate este important să am bani pentru a merge la expoziții, pentru a-mi cumpăra software-uri de design, pentru a frecventa cursuri de artă inovativă cu profesori pasionați, pentru a-mi lua bilete la prezentări de modă și multe altele… Toate acestea, pentru a aduce frumosul în viața mea și a oamenilor.

George: Super! Așa mai vii de acasă! Acum este momentul să ne scriem prioritățile financiare în jurnal. 🙂

Ada: Astăzi mi-am luat o lecție importantă. Am conștientizat că banii, mai ales la vârsta actuală, ne pot aduce libertate, putere și motivație. Rămâne să fac repede ceva concret pentru a mi le crea!

Întoarsă acasă, oarecum tulburată de informațiile aflate astăzi, cu gândul la grijile și problemele sale financiare, Ada și-a văzut pușculița roz în formă de purceluș stând pe raftul cel mai de sus al bibliotecii sale, cu zâmbetul său prietenos invitând-o să își arunce monedele în gura sa larg deschisă. Cu fiecare clinchet al monedelor adăugate, pușculița părea să-i șoptească: „Economisește pentru un viitor așa cum ți-l dorești.“

Animată de dialogul cu George, Ada se vede deja studentă la o facultate de arte și științe sociale din SUA sau Europa. Super încântată de această perspectivă, afundată în propriile gânduri, își imaginează cum va putea evolua, ce va fi necesar să învețe și care sunt abilitățile de care va avea nevoie pentru a deveni cine-și dorește ea să fie când va fi mare. 

Bineînțeles că Ada își dorește succesul, care conform mărturiilor românilor din diasporă, este mai ușor și mai rapid de obținut în alte societăți decât în cea autohtonă, dar ea este hotărâtă ca odată ce-și ia licența și masterul, să demonstreze că și în propria țară poți face performanță. 

Ada simte o enormă responsabilitate pentru designul vestimentar și își dorește să aducă bucurie oamenilor. Ca și George, ea crede că pentru a avea o viață împlinită este esențial să dăruiești din suflet din ce ai și din ceea ce știi. 

 

PAGINĂ DE JURNAL | Priorități financiare

Gândește-te care pot fi ariile vieții tale pentru care vei avea nevoie de bani în viitor. De exemplu, exprimarea artistică, atitudinea pozitivă, educația personală, familia, prietenii, independența financiară, sportul, plăcerea de a urca pe munte, impactul pe care-l ai ca frate/soră asupra fraților/surorilor etc. 

Apoi, completează lista priorităților tale.

În plus, notează care ar putea fi contribuția ta pentru tine și pentru cei dragi.

 

Știai că…

Există un program guvernamental prin intermediul căruia statul se împrumută de la populație printr-un produs de tip depozit bancar, în schimbul căruia oferă o dobândă dar și o primă în bani pentru o sumă minimă economisită în contul minorului, pentru care acest cont este deschis automat de Trezoreria Statului, la naștere. Acest program se numește gROwth – contul individual de economii Junior Centenar și față de un depozit bancar clasic este un instrument dedicat minorilor, care are ca dată de rambursare a banilor economisiți în numele acestora, ziua majoratului.

Din cercetările efectuate la nivel mondial, după toate aparențele, referitor la bani, tinerii își fac griji din diferite motive. Iată-le…

  • Câștigă insuficient sau nu au la fel de mulți bani ca prietenii lor.
  • Imposibilitatea de a cumpăra oricând, orice își doresc.
  • Cheltuiesc mai mulți bani decât alocația, bursa, banii de buzunar sau banii pe care-i câștigă.
  • Au probleme financiare în familie și ca atare, banii de buzunar le sunt insuficienți sau chiar inexistenți.
  • Împrumută de la prieteni sau își ajută prietenii cu bani, fără discernământ cu privire la riscuri.

 

Atitudinile și obiceiurile noastre financiare încep să se formeze de la o vârstă foarte fragedă. Conturarea perspectivelor financiare pe termen lung, încă de timpuriu, sprijină procesul de modelare a unor comportamente financiare productive și integrarea în disciplina personală a unor sisteme simple dar riguroase care pot să conducă la creșterea bunăstării personale, cu impact pozitiv pe termen lung, inclusiv în comunitatea în care trăim și ne dezvoltăm.  

Photo by Pickled Stardust on Unsplash

Câștigă bani cu inteligență, economisește-i cu consecvență și cheltuie-i cu înțelepciune!

 
În cazul în care consideri că opinia ta poate fi valoroasă pentru comunitatea oamenilor preocupați de educația financiară, ne poți lăsa comentariul tău mai jos.

Lasă un răspuns

Înainte de apăsarea acestui buton, te rog să-mi confirmi că ai citit ce ți-am povestit despre cum am grijă de datele tale

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  Înainte de apăsarea acestui buton, te rog să-mi confirmi că ai citit ce ți-am povestit despre cum am grijă de datele tale.

Citeste mai mult

Tu știi valoarea averii pe care o deții?

VALOAREA NETĂ PERSONALĂ
Dacă vrei să descoperi cât îți valorează averea, este important să-ți măsori valoarea netă personală. Așa, vei avea un bun indicator al sănătății tale financiare și vei avea un reper măsurabil cu care vei putea lucra îndeaproape.

citeste mai mult »
Cum să-mi lansez prima afacere?

TOTUL ÎNCEPE ODATĂ CU VIZIUNEA
Micile afaceri joacă un rol important în economia oricărei societăți. Atunci când antreprenorul la început de drum își înființează o firmă, capitalizează pe oportunitatea de a-și testa ideile de afaceri pe o anumită piață.

citeste mai mult »