Eu și Banii | Un jurnal personal de aventuri financiare | Capitolul 7

POVESTEA BANILOR SPUSĂ DE PRIETENI | Când nu existau mijloace de transport mecanizate, capacitatea de a muta valoarea tranzacțiilor economice pe câteva bucăți de hârtie, în loc de o căruță plină cu produse agricole sau cu monede de metal, a fost un progres real pentru omenire.

Eu și Banii | 7th ISTORIA BANILOR SPUSĂ DE PRIETENI

În prima zi de vacanță, reuniți la malul apei, cei 5 prieteni dialoghează pe tema schimbului de bunuri, a apariției monedelor și evoluției bancnotelor. Animată de sunetul glasurilor tinerilor care vehiculau informații pe parcursul călătoriei lor financiare, valea s-a transformat dintr-o dată într-un tărâm al cunoașterii, cu râsete cristaline, expresii de bună dispoziție și pe alocuri, pline de uimire.

Ada: Hei, mă bucur să vă revăd! Mi-a fost tare dor de discuțiile noastre, iar astăzi pare ziua perfectă să povestim. Sunt curioasă să aflu ce ați descoperit despre troc și bani?

George: După toate aparențele, în Epoca de Piatră, când oamenii au devenit agricultori, când își adunau recoltele și creșteau animale, au conștientizat că produceau mai mult decât puteau consuma. Așa a apărut trocul.

Rareș: Trocul a fost o modalitate greoaie folosită pentru primele schimburi comerciale dintre oameni. Bunurile, în plus, erau schimbate pentru lucruri care lipseau din gospodărie. 

Daniel: Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau grânele, chiar lemnul, au fost primii “bani” ai omenirii. Ceva mai târziu, în unele societăți erau folosite mărgelele de fildeș, pietrele șlefuite, pepitele din aur sau argint.

Rareș: Mi se pare fascinant că banii au apărut din nevoia de a înlocui trocul. Practic, așa au apărut „banii marfă”, însă doar anumite mărfuri au devenit mijloc de schimb.

George: Apariția banilor a fost un pas important pentru comerț, însă transportul monedelor grele a fost mai mereu incomodă. Proful de mate ne-a spus că exista o monedă atât de grea și de mare că era transportată cu ajutorul unor prăjini. De fapt, moneda aceasta există și încă mai este folosită. Am să detaliez puțin mai târziu.

Ana: Eu am aflat că în trecut, banii au fost utilizați în principal în comerț ca mijloc de plată, sub formă de monede.

Daniel: Da, iar ulterior, au apărut chitanțele de bancă (strămoșul bancnotelor) și acum, în lumea modernă mijloacele electronice de plată și moneda cripto.

George: Bine, dar care au fost primele monede apărute și cum au ajuns banii bancnote?

Ada: Hai să vă spun o poveste. După toate aparențele, primele monede din metale prețioase au apărut în cetatea Lidia, o colonie grecească din Asia Mică, în prezent teritoriu turcesc, momentul fiind marcat de istoricul Herodot. Locuitorii Lidiei au bătut primele monede din electrum sau aur alb, un aliaj de aur extras din râurile actualei Anatolii şi din argint, în proporții egale.

Daniel: De la lecția de istorie, am aflat că tot atunci a apărut primul bancher, Pithius, iar regele grec Cressus, a bătut primele monede de aur.

Ana: Eu am aflat că cele mai vechi înregistrări referitoare la utilizarea metalelor prețioase înainte de apariția sistemului monetar sunt din Mesopotamia și Egipt.

Ada: Referitor la bancnote, am citit că fondatorii primelor bancnote sunt considerați chinezii. De altfel, tot ei au inventat și hârtia. Dezvoltarea bancnotei a început în secolul al VII-lea, în timpul dinastiei Tang, dar banii de hârtie adevărați au apărut în secolul al XI-lea, în timpul dinastiei Song.

George: Așa este! Pare că în jurul anului 100 d.Hr., un funcționar de la curtea chineză a măcinat un amestec de scoarță de mure, bumbac și plase de pescuit și a inventat hârtia.

Rareș: Iar câteva secole mai târziu, cineva a inventat tiparul.

Daniel: În plus, negustorii chinezi din capitala Sichuan au emis primele polițe de schimb, care au fost garantate cu mărfuri. Altfel spus, comercianții păstrau monedele în seifuri și eliberau niște chitanțe, pe care notau suma totală de bani. Cu timpul, hârtiile eliberate au început să fie folosite ca mijloace de plată, iar utilizarea lor a dat naștere la hârtia-monedă.

Rareș: La modul practic, hârtia-monedă a fost o nouă tehnologie în acele vremuri, pentru că se baza pe hârtie și pe tipar. Înțeleg că așa a luat naștere acest instrument care a facilitat comerțul. Schimbul sporit de idei și mai marea specializare economică, a condus la faptul că oamenii puteau să cultive mai multă hrană, să producă mai multe bunuri sau să ofere servicii.

Daniel: Apariția bancnotelor a ajutat China să devină mai bogată. Însă, minusul cel mai mare a fost că guvernanții puteau tipări bani cu nemiluita, ceea ce deseori a dus la perioade cu inflație ruinătoare pentru populație.

George: Ah, știu și eu un amănunt mai picant. Pe primele bancnote chinezești au scris ˝Toți falsificatorii vor fi executați”. Pare că din timpuri străvechi, responsabilitatea asumată era o piatră de hotar în cultura chineză.

Ada: După toate aparențele, banii de hârtie au apărut și în Europa, în secolul al XIII-lea, odată cu călătoriile lui Marco Polo, însă răspândirea acestora a fost lentă și greoaie.

George: Da, se pare că pe vremea aceea, a fost greu de acceptat ca o bucată de hârtie să devină la fel de valoroasă ca o monedă.

Daniel: Iar eu am aflat că primele bancnote tipărite de către un stat au fost emise de guvernele coloniale din partea de nord a continentului American.

George: Bancnotele de hârtie, începând cu secolul al XIX-lea, erau tipărite pe o hârtie fină multistrat, foarte rezistentă la îmbătrânire și la mânuire, purtătoare de un filigran. În ultimii treizeci de ani, tot mai multe state au trecut la adoptarea bancnotelor din polipropilenă, care sunt mult mai rezistente la rupere și la șifonare decât cele de hârtie.

Ana: Bancnotele noastre chiar așa sunt, dar au fost emise doar de câțiva ani.

Rareș: Am aflat și eu ceva surprinzător! Am găsit un articol referitor la o așa numita monedă Fiat. Mi s-a părut interesantă evoluția monedei în lume. Pare că această monedă Fiat reprezintă un mijloc de schimb stabilit ca bani care prin reglementări guvernamentale poate fi declarată mijloc legal de plată, aceasta nefiind susținută de o marfă fizică.

Ana: Ce vrei să spui cu asta? Nu înțeleg!

Rareș: Valoarea monedei Fiat derivă din raportul dintre cererea și oferta din piață și nu din valoarea materialului din care sunt confecționați banii.

George: Adaug și eu că din punct de vedere istoric, cele mai multe valute s-au bazat pe mărfuri fizice (bani marfă), precum aurul sau argintul, în timp ce moneda Fiat se bazează doar pe încrederea și creditul, pe care comercianții le acordă economiei.

Rareș: Cu alte cuvinte, moneda Fiat nu are valoare intrinsecă și nu are valoare utilitară (utilitate inerentă, cum ar fi o piele de vacă sau o blană de castor). Aceasta are valoare doar pentru că un guvern îi menține cota sau pentru că părțile care se angajează în schimbul economic sunt de acord asupra valorii acesteia.

Ana: Aaaa…. Devine complicat pentru mine. Nu cred că m-ajută informația aceasta…

Daniel: Bine, sunt de acord cu Ana. Dar care sunt funcțiile banilor? Știu că am mai deschis subiectul, dar ce le dă banilor importanță?

George: Cred că banii contribuie la dezvoltarea matematicii financiare în domeniul analizei de risc și contribuie la dezvoltarea omenirii odată cu apariția unor probleme de datorie, deficite, blocaje de piață, falimente, crize, inegalitatea veniturilor, profitabilitatea corporațiilor etc.

Daniel: Banii influențează dezvoltarea tehnologiilor, calea către înțelegerea fenomenelor menționate de George și se dezvoltă prin inovare, devin mai eficienți și nu sunt în mod inerent buni sau răi.

Ada: Hei, George, Daniel, v-ați dus chiar prea departe. Eu nu pot procesa atât de mută informație. Este mult prea complex ce spuneți voi aici.

Rareș: Nu-i nimic, eu zic că putem aprofunda mai târziu, atunci când vom fi pregătiți. Informația este întotdeauna valoroasă.

George: Înainte de a ne despărți, dați-mi voie să vă spun și eu despre o monedă mai puțin obișnuită, denumită moneda Rai. Aceasta este moneda de piatra a insulei Yap, situată la circa 400 mile sud-vest de Guam și 250 mile de Palau, în Micronezia, în vestul oceanului Pacific. Deși în prezent dolarul american este moneda de circulație, localnicii încă utilizează pentru cumpărări de terenuri, daruri de nuntă etc. niște discuri din aragonit, asemănătoare unor pietre de moară cu o gaură în mijloc, manevrată cu prăjini. În trecut monedele Rai erau folosite ca mijloc de plată pentru cumpărarea de hrană, pământuri, case, bărci canoe sau ca daruri la diverse ceremonii. În 1910 o monedă cu diametrul de 3 palme valora 1.000 nuci de cocos sau un purcel de 40-50 kg, ori 50 coșuri de cereale.

Rareș: Uau! Foarte interesant, mai ales că este încă utilizată ocazional!

Ada: O, dar să nu uităm de moneda digitală, din zilele noastre. Am citit chiar acum că o temă care străbate ca un fir de aur istoria banilor, este caracterizată de tensiunea existentă între guverne și firmele private care emit monede, pe măsură ce moneda digitală evoluează.

Daniel: Legat de asta, eu tare sunt curios să aflăm despre provocările economice cu care se confruntau oamenii în diferite epoci și despre modul în care își gestionau ei finanțele. Cred că am putea obține lecții valoroase din succesele și eșecurile lor, pentru viitorul nostru hiper-digitalizat.

O liniște tăcută s-a așternut peste vale în timp ce Ada stătea în fața capodoperei la care tocmai lucra, pentru a transfera în artă conversația avută cu cei 4 prieteni ai săi. Loviturile penelului dansau pe pânză, capturând esența istoriei banilor și a abundenței informațiilor pe care le vehiculaseră astăzi. Era ca și cum tabloul îi șoptea secrete referitoare la apariția banilor și evoluției acestora în timp, amintindu-i că adevărata provocare avea să se extindă curând, dincolo de monedele fizice, cuprinzând experiențele ce se prefigurează să vină odată cu moneda digitală a viitorului.

PAGINĂ DE JURNAL | Istoria Banilor scrisă chiar de tine

Dacă am reușit să-ți suscit interesul, te provoc să aprofundezi subiectul, accesând informațiile din internet și cărțile de specialitate care adresează acest subiect. 

În plus, pentru a capta cât mai memorabil informațiile pe care le-ai aflat parcurgând acest capitol și documentându-te ulterior, te rog să creezi o schiță, să scrii un eseu, să compui un cântecel sau o poezie, să inventezi un dans sau să alegi orice formă de exprimare îți este ție dragă. Fii creativ(ă) dar și distrează-te! Apoi, arată opera ta celorlalți.  

În plus, despre bani și istoria lor, ai putea să le povestești fraților, verilor, prietenilor și colegilor tăi de la școală.

 

Află detalii despre Istoria Banilor |  by Türkiye Cumhuriyet Merkez Bankası

Știai că…

În America, la mijlocul secolului al XIX-lea, aproape orice bancă putea să-și tipărească propria monedă de hârtie și ca urmare a acestui fapt, la un moment dat, băncile private tipăreau mai mult de 8.000 de tipuri diferite de bani. Acest risc a dispărut abia în anii 1930, când guvernul federal al SUA a început să asigure majoritatea depozitelor bancare.

Acum însă, la nivel mondial, băncile moderne creează bani publici sau privați care, la rândul lor, sunt garantați de guvernul statului care emite moneda respectivă.

 

Câștigă bani cu inteligență, economisește-i cu consecvență și cheltuie-i cu înțelepciune!

Citeste mai mult

Eu și Banii | Un jurnal personal de aventuri financiare | Capitolul 5

OAZA FINANCIARĂ ȘI MONEDA LOCALĂ | Persistenta instabilitate a sistemului monetar global bazat pe datorie, recentele încercări de a accelera ritmul globalizării împotriva dorinței marii majorități a oamenilor, precum și schimbările profunde ale tehnologiei informației și comunicațiilor prefigurează formarea unui teren foarte fertil pentru răspândirea monedelor comunitare, cu scopul de a menține fluxul de numerar în interiorul comunităților respective.

citeste mai mult »
Piața Muncii a Viitorului, Tinerii Contemporani și Tranziția către Era Industrială 5.0

INDUSTRIA 5.0 | Indiferent care va fi raportul dintre job-urile eliminate și cele nou create, companiile capabile să devină mai centrate pe om, mai rezistente la șocuri externe și mai durabile vor fi cel mai probabil vârful de lance al soluțiilor viitoare, în timp ce unele care nu vor reuși să țină pasul, au toate șansele să stagneze sau chiar să falimenteze, din păcate.

citeste mai mult »
Eu și Banii | Un jurnal personal de aventuri financiare | Capitolul 8

PUTEREA DE CUMPĂRARE | Dacă din fericire, avem opțiunea de a câștiga 100.000 de lei acum sau 100.000 de lei peste trei ani. În ciuda valorii nominale egale, cei 100.000 de lei de astăzi valorează mai mult și au o utilitate superioară decât peste trei ani, din cauza costurilor de oportunitate asociate cu întârzierea. Pe scurt, un câștig întârziat este o oportunitate ratată.

citeste mai mult »